Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Curentul
Anul şi data apariţiei: 09.12.2011
Tematica: Tinerii romi - condiţiile sociale
Categoria articolului: interviuri
Autorul articolului: Ramona Feraru
Titlul articolului: Clanurile de romi își folosesc copiii la furat de la 8 – 9 ani
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.curentul.ro/2011/index.php/2011120766464/Actualitate/Clanurile-de-romi-isi-folosesc-copiii-la-furat-de-la-8-9-ani.html


Aflat în misiune la Paris, unul dintre oamenii legii a povestit pentru presă modul în care romi au creat adevărate rețele de hoți. Marius Amihălăchioaiei a fost trimis în Franţa pentru a ajuta poliţia locală să combată infracţio­nalitatea română. Acesta a fost impresionat de modul în care hoții își organizau rețe­lele. Infractorii romi din Franţa operează adesea în familie, iar copiii sunt iniţiaţi chiar de la vârsta de 9 ani, începând cu furturi mici, pentru ca, pe măsură ce cresc, să se orienteze spre infracţiuni ce necesită mai multă forţă, ca furtul de fier vechi, a declarat inspectorul român de poliţie de la Paris. Astfel, într-un interviu pentru cotidianul francez „Le Parisien“, el a explicat că infractorii operează aproape întotdeauna în familie. „Sunt în general grupuri foarte mari, uneori cu opt copii, chiar mai mult. Fiecare celulă este extrem de sudată, iar copiii iniţiaţi de foarte mici, din jurul vârstei de nouă ani, în infracţionalitate“, a afirmat el, precizând că toţi membrii celulelor folosesc pseudonime, ceea ce face munca forţelor de ordine foarte com­plexă. „(Copiii - n.r.) încep prin furturi mici, apoi, când cresc, trec la alt timp de infracţiuni, care cer mai multă forţă: furtul d ebobine de cupru, de exemplu“, a adăugat el. „ 70% dintre familiile de romi sunt foarte sărace, iar viaţa în tabe­re este adesea singurul punct de referinţă: atunci când îşi văd fraţii mai mari furând, o fac şi ei (copiii - n.r.)“, a explicat Amihălăchioaiei. Inspectorul a precizat că rolul poliţiştilor români care patrulează în Paris, în special în zonele turistice şi aglomerate, este foarte im­por­tant. „Datorită lor, ştim zilnic unde se află infractorii, tipul de fapte comise, noii sosiţi, noile implantări (...). Tot ceea ce ne permite să anchetăm efi­ci­ent. Dar sunt grupuri foarte mobile, care se deplasează în Marea Britanie, Spania, Italia“, a subliniat el, apreciind că ar fi nevoie de o cooperare inter­eu­ropeană mai eficientă în ceea ce pri­veşte poliţia: „Munca făcută aici pentru identificarea oamenilor şi reţelelor ar fi foarte utilă pentru alte ţări“. Potrivit comisarului francez Gilles Beretti, circa 400 de infractori copii acţionează în prezent la Paris, dintr-o comunitate rromă ce numără între 5.000 şii 8.000 de membri numai în Ile-de-France. „O parte dintre ei sunt arestaţi în fiecare săptămână şi, în anul 2011, 10.000 de cetăţeni români au fost arestaţi la Paris“, a afirmat el.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.